BÂRZAVA. O vânătoare legală organizată în zona Bârzava, la care participa un grup de cetăţeni francezi, s-a soldat cu o victimă. Incidentul a avut loc joi după masa, la o vânătoare legală de mistreţi la care participau opt francezi. Potrivit informaţiilor venite dinspre Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, glonţul tras de una din armele vânătorilor a ricoşat într-un copac, iar apoi l-a rănit pe unul dintre vânători. Se pare că glonţul i-a „şters” abdomenul, zgâriindu-l.
Rana acestuia nu este gravă, conform medicilor care au preluat victima. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Cei opt francezii sunt vânători pasionaţi, deţin legal armele de vânătoare şi se află în zona Bârzava de două zile, timp în care au participat la mai multe vânători.
Citeste si O tanara din Franta a cazut intr-un canal
Citiți principiile noastre de moderare aici!