Mașina arădeanului a fost izbită în plin de locomotiva care rula dinspre Curtici înspre depoul Arad. Bărbatul mergea să își vadă terenurile, situate dincolo de liniile de cale ferată, și nu a fost atent la semnalele acustice și luminoase ale barierei. Martorii au sugerat că șoferul ar fi fost distras de panourile fonoabsorbante, instalate pe marginea căii ferate, și nu a observat la timp semnalele de avertizare, mașina sa fiind lovită din plin de locomotivă. A decedat pe loc. Pompierii de la descarcerare s-au chinuit mai bine de o oră să îi scoată trupul prins sub locomotivă.
Bărbatul în vârstă de 52 de ani era din localitatea Șofronea. Era căsătorit, avea un copil și era un gospodar respectat în comună. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!