Potrivit primelor informaţii, se pare că şoferul unui SUV, un Hyundai, care circula dinspre strada Andrei Mureşanu spre Ion C. Brătianu, a intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului şi a fost tamponat de o autoutilitară care circula regulamentar pe Bulevardul Revoluţiei spre Podgoria. După impact, autoutilitara s-a îndreptat glonţ spre trotuar şi s-a oprit în scara unui magazin de telefonie mobilă aflat pe colţ. În drumul său, autovehiculul a pus la pămând un semafor şi un coş de gunoi. În schimb, SUV-ul a rămas înţepenit în mijlocul intersecţiei, în apropiere de trecerea de pietoni. Potrivit primelor informaţii, trei persoane au fost rănite în urma accidentului, fiind transportate la Spitalul Judeţean Arad pentru îngrijiri medicale.
____________________________________
UPDATE: Coliziunea s-a soldat cu trei răniţi. Doi dintre aceştia se aflau în autoutilitară, iar al treilea a fost chiar şoferul autoturismului care a trecut pe roşu. Din fericire, toţi trei au fost răniţi uşor. Însă deznodământul putea fi mult mai grav, ţinând cont că în SUV se afla şi o fetiţă, fiica şoferului care a forţat intersecţia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!