Din primele cercetări ale poliţiştilor, se pare că şoferul unui Opel care staţiona pe prima bandă de mers spre Nădlac a vrut să întoarcă spre oraş, dar nu s-a asigurat. Opelul a fost lovit din plin de un taximetru care circula regulamentar spre Nădlac. „Am virat stânga şi am frânat, dar nu am reuşit să evit contactul. A ieşit direct în faţa mea”, a declarat taximetristul, iar declaraţia i-a fost susţinută de poliţişti.
În urma impactului, cele două maşini au traversat toată şoseaua, inclusiv celălalt sens de circulaţie, şi au intrat în gardul noii pieţe de maşini din zonă. În acest accident a existat şi o victimă colaterală, respectiv un autoturism care era expus spre vânzare în piaţă, acesta fiind avariat destul de serios de gard şi de maşinile implicate în accident.
A fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare pentru a scoate şoferul Opelului din maşină. În urma coliziunii, acesta s-a ales cu răni grave, fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Arad.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!