ARAD. Accidentul a avut loc marți după masa, la ieșire din Arad spre Timișoara. La locul accidentului a fost trimis un echipaj de descarcerare pentru scoaterea bărbatului rămas captiv între fiarele mașinii.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, victima a fost extrasă din autoturism în stop cardio-respirator și predată echipajului SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare cardio-pulmonară. Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor, iar medicii i-au declarat decesul.
„Marți, în jurul orei 14:22, un bărbat de 60 de ani, din Șagu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 69, dinspre Arad spre Şagu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, a revenit pe banda sa de deplasare, după care a părăsit partea carosabilă pe partea dreaptă. A intrat apoi în coliziune cu doi copaci și s-a răsturnat. Bărbatul a rămas încarcerat, decesul acestuia fiind pronunțat după efectuarea manevrelor de resuscitare. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
FOTO: ISU Arad
Trimite articolul
XDumnezeu sa te ierte paul si sa aiba dumnezeu grija de tine acolo sus
-
Mda! Dumnezeu sa il ierte ! Paul si mai cum? sau de-al cui,de la Sagu?
-
Paul groza asa il chema
-
BMV face victime din nou!
-
E Audi A8, nu “BMV”, adica BMW. Vă treziți toți vorbind.
-
E mai mai..ca BMW ul
Asta bate 200 cai putere dai talpa și..ai zburat
-
Mitza..vezi sa nu cazi sa-ti rupi…ceva..era audi. Dar prea putin relevanta marca, pacat ca a murit un om
-
Nu e relevanta marca,patru iesiri la doua tobe,cai f multzi gentzile seamana a bmv.Bine ca nu a omorit si pe altcineva!Daca ,cadea cu bici nu murea!
Era cardiac!Decesul a survenit in urma unui stop cardiac!
cât de frustrat și de rău trebuie să fii să comentezi așa ceva??? gândește-te că omul avea familie și, mai mult ca sigur, un scop în viață, nu ca tine
Grețoasă creatură ești.
Nesimtitule, sa te fereasca Dumnezeu de asemenea necaz in familie. A fost un om extraordinar, iar pentru respectul familiei, noi cei care l-am cunoscut, nu vom permite unui penal obosit ca tine, sa ii manjeasca amintirea pe care ne-a lasat-o ! Ai vrea tu sa ai un asemenea caracter, jeg de om.
Mă minunează autostiutori de mărci de mașina și părerile lor frustrante , păcat că printre noi sunt și astfel de speci .
Condoleanțe familiei !!!
-
Bunul Dumnezeu sa l ierte si sa l aseze de a dreapta lui…a fost un om ffff bun ….un prieten adevarat si un familist …Sincere condoleante familiei indurerate Drum lin la Domnul…Paul.
Ba mizeri abtinete ca omi acesta a realizat.multe in viata nu ca tine o laba trista
Geamul din stalpul C este clar de Audi ca de altfel si capacele rotilor.
Deci … Audi toata ziua. Totusi … o masina nepotrivita pentru refelxele unuia de 60 de ani.
La varsta asta cu siguranta un asa motor (se vede ca este in “V” deci … multi cai) iti ia maul …
Cu cauciucuri de vara pe vremea asta, se poate intampla orice.
RIP