“Victima decedată, un bărbat, era pasager în autoturism. Șoferul mașinii a fost transportat la UPU de către echipajul SAJ cu medic, conștient, echilibrat hemodinamic și respirator. Șoferul betoniere a refuzat transportul la spital”, au transmis cei de la Ambulanță.
Luni după-amiaza, în jurul orei 15:15, pe drumul dintre Arad și Horia a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion,
Conform Serviciului de Ambulanță Județean, accidentul s-a soldat cu trei victime, dintre care una decedată. Alte două victime sunt conștiente, neîncarcerate. Una dintre ele a refuzat transportul la spital, iar alta a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Arad.
“La fața locului, intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului a fost alocat și o ambulanță SAJ. Intervenția este în dinamică”, a transmis Ruxandra Klein, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
Trimite articolul
XE Zona Crepusculară pe drumul ăla…
-
E o zonă pe care circulă o gramada de idioți
-
Circulă mulți proști care nu știu adapta viteza,cu frâna nu prea le au .Din păcate mor pasagerii iar șoferii vinovați scapă iar asigurările plătesc daune imense ,pe care :surpriză -le plătim tot noi până la urmă,noi toți care plătim asigurări RCA!
-
Sa stii ca e “Zona crepusculara”!Personal portiunea Arad-Siria mi se pare periculoasa si inselatoare .
arata ca n carmaghedon
de parca ala cu betoniera la distrus intentionat pe ala cu masina de teren
Pe drumul asta se circula cu 120 130 de parca asta ar fi viteza obligatorie.Nici urma de radar.
-
Pai…unde să-l pună?! Nu încape…
oare acum le pare rau ca nu au fost atenti ?
Problema ca poltia pe acel drum doar se plimba cu raderele, in loc ca circule cu masini neinscrioptionate si sa sanctioneze pe cei care fac depasiti de iti sta mintea in loc. Cat despre cei care au construit un drum mai ingust si au sapat t si santuri de peste 1m adancime….ma abtin, bine ca au castigat iar, sa faca lucrari de mantuiala
-
Nu imi vine sa cred ca dupa atatea accidente pe Arad -Siria, nu vezi o masina de politie sau controale, macar sa atentioneze (sperie) soferii ca sa circule cu viteza legala, regulamentara… In schimb vezi aceeiasi “vitezomani” care depasesc numai sa depaseasca, ca nu poti pastra o distanta fata de vehicolul din fata, ca se baga imediat vre-un grabit , de parca i-asi fi lasat lui loc de refugiu… Sa nu mai zic ca aproape jumatate din masinile care circula pe acolo, NU au farurile aprinse, iar tu.ciurii cu volane pe dreapta ies complet pe banda cealalta s avad adaca pot depasi, de te fac sa crezi ca ies de pe carosabil ! Alo politia, frcventati drumul acela blestemat ca altfel vor mai fi multe victime nevinovate
Asa e ! Cine a proiectat ai aprobat santurile, sa aiba parte de ele ! Imi pare rau de biciclistii dar si de soferii care nu au nici o sans ade evitarea vreu ui accident din cauza santurilor ! Trebuiesc astupate si eventual facute in spatele copacilor -fara folos- de pe marginea drumului !
-
Da ce ba nu iti ajunge soseaua? Circula draq regulamentar ca nu esti cu avionul sa ai nevoie de pista.
Poti face drumul lat de 100 metri ca vine un bou si face prapad.