O persoană a decedat, iar alte patru au ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident de circulatie petrecut pe drumul dintre Arad şi Horia.
Din primele cercetări, vinovat pare a fi un cetăţean italian de 59 de ani care a intrat în depăşire, deşi pe contrasens venea un alt autoturism. Italianul închiriase o Dacie Logan şi circula de la Arad spre Şiria. La un moment dat a intrat în depasire fără să se asigure. Pe contrasens circula regulamentar un autoturism Ford. Potrivit declaraţiilor martorilor oculari, şoferul Fordului a făcut semne disperate cu farurile către conducătorul Loganului, dar nu a fost luat în seamă. Cele două maşini s-au ciocnit frontal, iar Fordul a fost efectiv aruncat afară de pe partea carosabilă.
Cetăţeanul italian a decedat pe loc în urma impactului, iar cele patru persoane aflate în Ford, două femei şi doi bărbaţi, au fost răniţi grav. Un echipaj al descarcerării a intervenit pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate ale celor două autoturisme. SMURD-ul şi alte două echipaje ale Ambulanţei au preluat răniţii şi i-au transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Arad. Pentru cetăţeanul italian nu s-a mai putut face nimic, medicii declarându-i decesul. Circulaţia a fost blocată mai bine de o oră pe ambele sensuri de mers, până când poliţiştii au făcut măsurătorile necesare şi maşinile avariate au fost ridicate de pe partea carosabilă.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!