Sâmbătă după amiază, un bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager într-un autoturism marca Toyota înmatriculat în Bulgaria, a decedat în urma unui grav accident rutier petrecut la intrarea în localitatea Săvârşin dinspre Deva.
Din primele cercetări se pare că şoferul maşinii de Bulgaria a adormit la volan şi a ajuns cu autoturismul în afara şoselei. În acel moment conducătorul autovehiculului s-a trezit, a tras brusc de volan spre stânga, a ajuns pe contrasens unde a fost izbit de un autoturism marca Mitsubishi. În urma impactului pasagerul care se afla pe scaunul din dreapta a decedat. La faţa locului au fost chemate două echipaje de intervenţie din cadrul ISU Bârzava, unul de descarcerare şi unul SMURD. Traficul rutier nu a fost blocat în urma producerii accidentului.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!