ARAD. Incidentul rutier s-a produs în această seară la ieșirea din municipiul Arad înspre Sânleani, drumul fiind blocat în urma accidentului.
La fața locului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a trimis descarcerarea grea pentru a asigura zona, având în vedere că autoturismul implicat în evenimentul rutier se afla în pericol de a se răsturna în șanț.
Vom reveni cu amănunte în măsura în care acestea vor fi furnizate de către autorități.
UPDATE: Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că luni, în jurul orei 18:20, o femeie în vârstă de 40 de ani, din Livada, în timp ce conducea un autoturism pe DN 79, în afara municipiului Arad, spre Oradea, a schimbat banda de circulație fără a se asigura corespunzător, intrând în coliziune cu o autoutilitară staționată pe marginea părții carosabile din cauza unei defecțiuni. Autoutilitara era condusă de un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Macea.
În urma impactului, șoferii celor două autovehicule au fost transportați la spital pentru efectuarea unor investigații medicale. În funcție de rezulte se va putea efectua și încadrarea legală.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
FOTO: ISU Arad
Trimite articolul
XNici nu cred ca mai e nevoie de amanunte ( dar poate gresesc ) cocalarul e lovit dreapta fatza , lovitura din spate amplasata microbuzului la proiectat pe acesta din urma in sant , ma gandesc ca idiotul a venit din spate cu viteza , a vrut sa faca o depasire la mustatza ca sa o impresioneze pe pitipoanca cu care era in masina ,insa se vede ca nu ia reusit , asa ca la lovit din spate si urmarile sunt cele ce se vad … nu mai amintesc de marca masinii !!!
-
Doar o corectie: cocalarul era … o “cocalară”/piți ( cam “trecută”). 😁
Numa la noi dobitoci fac șanțuri pe marginea drumului adevărate capcane și nu pun parapeți daca nu era santu nu se răsturna autoutilitara .
Până la cartierul verde șanțurile sunt adevărate capcane ale morți bravo tâmpiților vi sa terminat bani șifonați de nu ați mai avut bani pentru parapeți.
Arzavar focu .
-
La noi totul e gandit bine. Cum altfel scoate banii din fabrica de betoane si borduri politicianul daca nu se fac santuri de 2m?? Nu cumva sa se poata opri ceva in caz de urgenta…
-
Adica in opinia ta santurile sunt de vina pentru ca niste idioti nu sunt in stare sa conduca prdent si civilizat? Ar trebui sa li se faca drum separat la idioti? Sau?
-
Ai dreptate nu zic nu dar cu gramatica limbii romane stai cam rau ! Roaga un copil de clasa III-a sa te mediteze. Hai pa !
-
Pt. ca santurile costa la fel de mult ca drumul !
Românii nici măcar un drum nu sunt în stare sa-l faca ca afara.
Poate un inginer de drumuri sa explice de ce în zone de câmpie o șosea trebuie încadrată de abatize!?
Bmw strikes again🙂
zona aia parca e pentru liniute , care nu se mai tin pe aeroport . doar ca liniutele nu se mai tin cu masini tunate !
se grabea fata cu BMW ca o fi lasat mancarea pe foc……………nu?
O proasta a vrut sa fie in tot nu cocalarii . Asa se intampla cand idiotii primesc permis si devin pericole publice.
Dar v-ati gandir ca aputut sa nu vada masina oprita pt. ca se ruja?
ar trebui santurile sa fie abisuri macar sa mai scapam de niste idioti cu cazane bmw..
Alta cocalarita cu BMW de aceasta data…
Ultima data cand am mers spre Oradea cel putin 3 coca cu BMW am intalnit, taurasi nervosi. In sens la fostul Service Dacia Ar Nou, am fost luat la injuraturi pt ca nu m-am oprit eu in sens sa il las pe cacalar sa intre. Parca sunt toti frati si desi sunt n alte masini puternice pe sosele, ei sunt lideri detasati 🙂
Majoritatea conducatorilor de BMW sunt prostani si frustrati. Doar saptamana asta in timp ce mergeam ok, ma trezesc cu un BMW ca accelereaza in timp ce il depaseam. N-am avut nicio tangenta cu el pana atunci, nu l-am claxonat sau ceva. Pur si simplu, desi eram aproape trecut de el a accelerat sa nu ma lase sa-l depasesc. Normal ca am franat fiindca nu risc sa fac accident pentru un idiot. Am mers in spatele lui pana in Arad, ca n-am mai incercat sa-l depasesc, cand am putut sa-l vad pe sofer. O fata de dobitoc caruia ii curge scuipatu din gura. Atata a fost satisfactia lui de creier de gaina. Sa nu se lase depasit chiar daca risca un accident. Pacat de minoritatea soferilor de BMW care sunt calumea. Ca le strica leprele imaginea.
-
pai cu bmw ii mai simplu sa ii instigi sa mearga repede gen pui semnalizarea ca vrei sa-i depasesti, circuli pe mijloc si deja le sare mustaru. ca sa citez pe unul: ba cum sa ma depaseasca cineva?? testata cu succes 3 ani cat am facut naveta la timisoara.
la cat sunt unii de retardati, ar incurca si salvarea si pompierii…
Si soferii de Audi sufera de cocalarism!!!complexele de inferioriate ca sunt depasiti de o masina mai noua si scumpa ,impotenta le aduc frustrari pe care le compenseaza cu vitezomanie.
buna ziua.tuturor celor de pe aici….fratilor,toata lumea considera orice fedeu de oala,BMW-au, masini tari,bolizi,luati-o cum vreti voi…..masini cu adevarat tari vorbim de la 350-400-500 Cp,si peste,masini pentru oameni adevarati,puternici si agili in conducere,reflexe,atentie distributiva, samd.Poti vorbi de o masina tare,cand de la 0-100,faci sub 4 sec,de pe loc, dar cand ajungi sa detii o astfel de masina,fara sa ai macar un eveniment minor,ai deplina maturitate sa conduci asa cena.Viteza nu o folosesti pe Arad- Sanleani,fortand o masina normala,ci in situatii diferite.
-
😂😂😂 Doamne ce ma amuza ineptiile desirate de tine !!!…. 0-100 km/h sub 4 secunde ? ia anumera cateva marci de autoturisme care au potentza asta , si nu venii cu masini sport , deoarece nu asta ai scos in evidenta , ci
( masini tari !!! ) 😂😂😂 auzi expresie , masini tari !!! cam cate masini cu adevarat sport ai vazut prin Arad ? si nici nu le vad utilitatea in situatia din RO sau orice alta tara in afara de Germania … asa ca nenea cu masina ,, tare ,, las o naibii de comparatie ca o iei pe aratura , sunt SUV-uri care au destui caluti sub capota , insa nu fac 100 sub 4 sec dupa cum debitezi aiureli pe aici
Pentru marele caracter cu gramatica . Nu știu să scriu numai în maghiară gramatical. Mă școlești tu boss?
Bun. Unde sunt triunghiurile, pe care soferul trebuia sa le puna la 50m distanta de masina? Dupa lege asa trebuie, daca ai o pana, o avarie la masina orice trebuie semnalizata problema. Scoti triunghiurile, iti iei vesta etc. Hai sa gandim inainte sa judecam.