Potrivit informațiilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, în acest moment intervine modulul descarcerare și echipajul SMURD de la Secția Bârzava din cadrul ISU. „În urma accidentului o persoană, șoferul autocamionului este încarcerat în cabina și se execută manevre specifice pentru scoaterea acestuia. Șoferul este în viaţă, dar în stare gravă. Ceilalți doi șoferi nu prezintă leziuni care să necesite transport la spital”, transmite purtător de cuvânt ISU Arad, maior George Pleșca.
În accident au fost implicate două autocamioane și un autoturism. Se pare că unul dintre TIR-uri îl depășea pe celălalt, s-au agățat (cel mai probabil pentru că nu s-a păstrat distanța corespunzătoare) și au intrat în coliziune, în care a fost implicat ulterior și autoturismul.
„La locul accidentului s-a deplasat echipajul ambulanței din substația Lipova, echipajul SMURD și echipajul de descarcerare al ISU Arad. Atât în autocamioane, cât și în autoturism se aflau doar șoferii. Șoferul din autoturism și unul dintre şoferii de autocamion nu au suferit, din fericire, nicio leziune, însă cel de-al treilea șofer a rămas încarcerat. După ce a fost descarcerat, șoferul era conștient, stabil hemodinamic, cu politraumă (posibile fracturi). Pacientul a fost transportat la UPU Arad, de către echipajul SMURD, pentru investigații suplimentare și acordarea îngrijirilor medicale de care are nevoie”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, dr. Mircea Merea, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad. GALERIE FOTO
Un bulgar, un ungur și un român, implicați în accident
Din primele cercetări de la fața locului se pare că autocamionul condus de un șofer ungur a intrat în balans, și a acroșat celelalte autovehicule, un autocamion condus de un șofer bulgar și un autoturism condus de un preot român.
UPDATE: Trafic reluat pe un fir pe DN7. După aproximativ 3 ore și jumătate de la accidentul de la DN7, traficul a fost reluat pe un fir. Momentan se circulă alternativ, pe sensul de mers Arad-Deva.
Citiți principiile noastre de moderare aici!