La fața locului intervine: Serviciul Județean de Ambulanță Arad, Detașamentul Ineu cu SMURD și o autospecială pentru descarcerare, Detașamentul Sebiș cu o autospecială SMURD, detașamentul Arad cu SMURD și elicopterul SMURD. În acest moment 5 victime sunt preluate de către medici, iar o altă victimă a fost încarcerată și se află în stop cardio-respirator fiind preluată de elicopterul SMURD. Momentan drumul județean este blocat traficului.
Din primele informații, se pare că un tânăr în vârstă de 26 de ani din Ineu aflat la volanul unui autoturism ar fi intrat pe contrasens, izbindu-se frontal de celălalt microbuz.
UPDATE1. O victimă a murit
Una dintre victimele accidentului, aflată în stop cardio-respirator a fost declarată decedată. Este vorba despre un bărbat de 26 de ani, medicul de pe elicopterul SMURD find cel care a declarat decesul.
UPDATE2. Starea victimelor
Tânărul de 26 de ani a decedat, alte trei victime au suferit traumatisme craniene și alte două traumatisme la membre.
„Echipajele medicale care au sosit la locul accidentului au efectuat manevrele de resuscitare pentru tânărul de 26 de ani, însă din păcate tânărul nu a răspuns manevrelor și a fost declarat decesul. Alte trei victime au suferit, fiecare, traumatisme craniene. Alte două victime au suferit politraumatisme. Victimele sunt stabil hemodinamic și patru dintre ele sunt transportate la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Cea de a cincea victimă, cu traumatism membru inferior este transportată de urgență cu elicopterul la Timișoara”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, dr. Mărioara Raveca Nicoară, managerul general al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.
UPDATE3. Declarațiile oficiale de la Poliție
„Din primele cercetări la fața locului, s-a constatat că azi – n.r. luni, în jurul orei 15:00, un tânăr de 27 de ani, din Ineu, a condus un autoturism pe DJ 792, pe raza localității Ineu, iar la km 36+650m, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la stânga a derapat, intrând în coliziune cu un microbuz condus din sens opus de un tânăr de 21 de ani, din Galșa.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto responsabil de producerea accidentului, de asemenea a fost rănită grav o tânără de 22 de ani, din Bîrsa, pasageră în cel de-al doilea autoturism. Au mai fost răniți ușor conducătorul auto de 21 de ani, precum și ceilalți doi ocupanți ai celui de-al doilea autoturism, o femeie de 56 de ani și un bărbat de 52 de ani, din Galșa”, a precizat agent șef adjunct, Claudia Iuga – purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Arad.
Update4. Cele trei victime de la UPU se externează
Deși prezintă multiple traumatisme și fracturi, toate cele trei victime care au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Arad se externează, la recomandarea medicilor sau la cererea lor expresă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!