Anul acesta, la a IX-a ediție a Jocurilor Europene ale Polițiștilor și Pompierilor, desfășurată în Alicante, Spania, Daniel Lazăr a pornit cu încredere pentru a cuceri cel mai înalt loc pe podium, la judo, 30-39 de ani, categoria 73 kg. „Totul a mers bine, până în finală, când, în timpul competiției, s-a accidentat la brațul drept, fiind transportat de urgență la spital. Și-ar fi dorit să concureze și la Jiu-Jitsu, dar, din cauza accidentării a putut asista doar ca privitor, din tribune. Cel mai mare regret al său este că nu și-a putut ridica personal medalia de argint, fiind încă în spital la momentul ceremoniei”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Daniel este un exemplu pentru colegii săi, atât profesional cât și personal. „Perseverență, curaj, atitudine, modestie și multă muncă sunt cuvintele care-l pot descrie cel mai bine, iar noi suntem mândri să-l avem coleg și prieten. Felicitări, Daniel, și vindecare grabnică! Suntem alături de tine, toți colegii din IPJ Arad”, adaugă polițiștii arădeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!