Bărbatul a ajuns la spital cu răni foarte
grave, şansele de supravieţuire fiind minime.
Alte două persoane sunt în stare gravă.
Şoferul microbuzului, un tânăr de 29 de
ani, a suferit numeroase fracturi la nivelul
picioarelor, la şold, mandibulă şi
membrele superioare.
Multe dintre victimele accidentului de vineri, 13
martie, au fost transferate la spitalele din
Timişoara, la cererea rudelor. Reamintim că
vineri, la ieşirea din Şimand spre
Arad, microbuzul în care se
aflau nouă persoane a fost lovit frontal de un
autocamion care a pătruns pe contrasens.
Iniţial, un om a murit, iar ceilalţi opt au
fos răniţi, dintre aceştia trei fiind
în stare foarte gravă. Cele nouă
persoane din microbuz erau din Caransebeş şi
făceau parte din (lucrau împreună cu)
ansamblul folcloric Doina Banatului .
Un mort şi opt răniţi la
Şimand
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!