Liderul ADV, singurul partid regional din Arad, acuză administraţia că, deşi se apropie sezonul rece, administrația publică locală încă nu dă niciun semn că ar fi găsit o soluție la „gaura neagră numită CET”. „Din nou vom plăti un preț exagerat al energiei termice, din nou se vor face alocări bugetare, din nou vom fi martorii anualei reprezentații oferite de putere și opozitie pe tema CET. În fapt, puterea și opoziția își vor mai împărți din fondurile bugetului, ne vor mai beli puțin pe noi cei care plătim taxe și impozite pentru a putea susține gigantul cu picioare de lut numit CET. Am propus deja, încă de anul trecut, lichidarea treptată a acestei societăți prin construirea de centrale zonale mult mai flexibile, care să utilizeze și surse de energie alternative. Primăria Arad prin conducătorul instituției insistă și se încăpățânează să meargă mai departe cu subvenționarea CET în ciuda tuturor evidențelor.
Toți banii pe care CET Arad îi datorează sunt achitați- de unde altundeva ?- din bugetul local, acolo unde merg și taxele și impozitele noastre. Ultima datorie pentru care CET Arad va fi executat este de 50 507,14 lei și este în favoarea SC Inteco Holding SRL. Poate unora le sună cunoscut numele, societatea este în mod repetat câștigătoare a diverse contracte cu autorități publice și aparține unui apropiat al domnului Gheorghe Falcă. Încă odată, arădenii trebuie să achite facturile emise de firme de casă ale PDL și apropiate domnului Falcă. Noi nu spunem că relația contractuală între SC Inteco Holding SRL și CET Arad este una ilicită, asta nu este atribuția noastră să verificăm, dar semnalăm, încă odată, că CET Arad este ținut în viață prin infuzii de capital din banii arădenilor, bani care sfârșesc în conturile apropiaților puterii și ai opoziției, totul în dauna noastră. ADV trage un semnal de alarmă privind situația incredibilă în care se află CET Arad și ne adresăm tuturor arădenilor cu rugămintea de a lua atitudine față de jaful din banul public practicat de actuala administrație”, declară Mircea Pereş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!