Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a inițiat demersurile pentru a permite beneficiarilor proiectelor de utilitate publică (infrastructură de bază și de acces din mediul rural), finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, achiziționarea serviciilor de proiectare și de execuție lucrări în cadrul unei singure proceduri, procedură numită și „licitație la pachet”.
„Întâlnirile de lucru pe care le-am avut până în acest moment cu beneficiarii noștri ne-au permis să colectăm sugestii pe care le putem folosi pentru îmbunătățirea cadrului procedural specific implementării proiectelor finanțate prin PNDR. Procesul de modificare a procedurilor pentru achiziții publice, pe care l-am demarat în colaborare cu ANAP, este un foarte bun exemplu în acest sens. Voi continua să am acest dialog, pentru că sunt convins că scopurile AFIR și ale beneficiarilor nu sunt antagonice, ci dimpotrivă, convergente, pentru dezvoltarea mediului rural românesc”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Acest tip de procedură va putea fi derulat numai după aprobarea Manualului de procedură privind achizițiile publice pentru beneficiarii publici ai PNDR 2020 prin ordin semnat de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!