Situaţia este destul de complicată, întrucât este pe rol un proces intentat de către Ioan Turcin, împotriva schimbării sale din funcţie prin votul majorităţii, fiind înlocuit cu liberalul Voicu Braiţ, în urma constituirii ACL (PNL-PDL). Până joi, comunică primarul Comunei Păuliş, Petru Nicoară, instanţa trebuie să se pronunţe. Cum, însă, Turcin a devenit şi el ACL-ist, rămâne de văzut cum se vor clarifica lucrurile.
UPDATE 1
ARAD. Perioada de „mercatto” a aleşilor locali continuă şi în alte localităţi din judeţ. Spre exemplu, PDL -iştii raportează că viceprimarul de la Brazii (PC) a trecut la PDL, în timp ce primarul, Ioan Vesa- tot PC- s-ar fi declarat independent. Tot de la PC, doi consilieri din cei trei ai PC Ghioroc au optat pentru PNL, în timp ce al treilea a trecut la PSD.Chiar şi un consilier de la UNPR Hălmăgel a fost racolat de către PDL. Totodată, PDL-iştii, prin prim-vicepreşedintele Adrian Ţolea, susţin că, exact cum a spus Ţiţirigă, 30 de consilieri ai PP-DD au trecut la PDL. Apropo, încă niciun semn din partea d-nei Simona Man, preşedintele PP-DD, care a promis că luni va face dezvăluiri „incendiare”
Citiți principiile noastre de moderare aici!