Luni seara, în jurul orei 23:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din orașul Ineu.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul coșului de fum, propagat la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, cu posibilitate de extindere la întreg acoperișul. Intervenția pompierilor a făcut ca incendiul să fie localizat și lichidat în limitele găsite, limitând astfel pagubele materiale. Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile. Recomandări “Deoarece sezonul rece își face simțită prezența și mulți dintre noi apelăm deja la instalațiile de încălzire, vă reamintim principalele măsurile pe care trebuie să le respectați pentru a preveni declanșarea incendiilor la coșurile de fum: coșurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de către persoane specializate şi autorizate în acest sens; în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile; coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile; la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului; nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc; gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă); se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile”, subliniază reprezentanții ISU Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!