În urma verificărilor realizate cu aparatura
din dotare, poliţiştii de frontieră au
constatat că documentele poloneze sunt false. Din
declaraţiile persoanelor şi în urma
verificărilor efectuate a rezultat că acestea
sunt din Kosovo, respectiv Serbia şi se numesc
Denis I. de 19 ani, Bejdin Z. în
vârstă de 25 ani şi Tecira Z. de 18
ani.
Cei trei au specificat faptul că au intrat legal
în România în luna noiembrie. Cele
trei persoane au mai declarat că documentele de
identitate pe care le-au prezentat la ieşirea din
România, le-au obţinut de la o persoană
necunoscută în Kosovo, contra sumei de 1.500
de euro fiecare. Tinerii au spus că au
recurs la această metodă deoarece
intenţionau să ajungă în Austria
şi nu posedau viză pentru Spaţiul
Schengen.
Poliţiştii de frontieră au luat
măsura întreruperii călătoriei
persoanelor în cauză şi cercetării
acestora sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de fals privind identitatea şi
tentativă la trecerea ilegală a frontierei de
stat. La finalizarea cercetărilor cei trei vor fi
prezentaţi procurorilor, în vederea
dispunerii măsurilor legale ce se impun , a
declarat Mihaela Leş, purtător de
cuvânt în cadrul Inspectoratului
Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!