Centrul Europe Direct Arad, coordonat de asociația Ofensiva Tinerilor, împreună cu Direcția Județeană pentru Familie și Tineret și Cafeneaua Literară Joy’s, organizează o acțiune de ecologizare în orașul Arad. Aceasta se va desfășura pe 7 mai, începând cu ora 10. Punctul de întâlnire va fi parcarea patinoarului, de pe strada Eugen Popa. De acolo, voluntarii vor pleca în trei direcții: Subcetate, înspre Alfa și înspre Micălaca.
„Dată fiind situația nu tocmai verde a orașului, ne propunem să contribuim la ecologizarea spațiilor verzi ale orașului Arad, alături de arădeni, și să fim o sursă de inspirație pentru ceilalți în a lua decizii practice, sustenabile și benefice mediului înconjurător. Această campanie își propune educarea și stimularea curiozității tinerilor pentru ecologie prin popularizarea măsurilor luate la nivel european în ceea ce privește protecția mediului înconjurător și prin instruirea acestora în regulile pe care trebuie să le urmeze un cetățean obișnuit pentru a proteja integritatea mediului, implicit sănătatea sa și calitatea vieții”, spun organizatorii.
Sacii menajeri, mănușile și apa vor fi asigurate de organizatori!
Citiți principiile noastre de moderare aici!