În vederea conștientizării de către copii a importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație, polițiștii arădeni au fost prezenți în școli și în parcările unui supermarket din cartierele Micălaca și Vlaicu, dar și în centrul orașului, unde au interacționat cu cei mici și părinții acestora, au purtat discuții libere și au răspuns la întrebările participanților. „Copiii au fost atenți și receptivi la sfaturile polițiștilor, apropierea dintre polițiști, copii și părinții acestora fiind necesară pentru învățarea regulilor de circulație de la o vârstă fragedă. Polițiștii vor continua să desfășoare asemenea activități atât în perioada vacanței școlare cât și după începerea școlii, întrucât învățarea regulilor de circulație este, pe termen lung, un factor determinant în reducerea numărului de accidente de circulație”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Acțiune de educație rutieră pentru cei mici
Acțiune de educație rutieră pentru cei mici
Polițiști rutieri și de prevenire au participat la o acțiune de educație rutieră, în perioada 7-10 iunie, în cooperare cu instituțiile de învățământ din Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a permis candidatului independent Călin Georgescu acest lucru.
2
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
4
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!