INEU. „Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai orașului și Secției 5 Rurală Ineu au desfășurat, în noaptea de 19 spre 20 noiembrie, o acțiune de amploare în zona urbană și rurală de pe raza localității Ineu. Au fost legitimate mai mult de 150 de persoane și verificate aproximativ 120 de vehicule, fiind testați cu aparatul alcooltest 52 de participanți la trafic. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 16.700 de lei, dintre care 15 la regimul circulației rutiere, 5 la regimul pazei și bunurilor, 4 pentru nerespectarea obligației de a emite bon fiscal, 1 la regimul contravențiilor silvice, iar celelalte pentru alte abateri. A fost confiscată suma de aproximativ 4.000 de lei, a cărei prezență nu a putut fi justificată. Activitățile polițiștilor au avut ca rezultat constatarea a trei infracțiuni: evaziune fiscală, fals informativ și una la regimul pazei bunurilor. Acțiunile de amploare ale polițiștilor au ca scop impunerea unui climat de ordine și disciplină în comunitate”, transmite IPJ Arad.
Trimite articolul
XProbabil si in confecții atentie la mașina cu nr de înmatriculare EtZ.
Probabil si ceva trafic…..mascat si cu iz extrem de dubios????
Sintea cam ce dubioși deține .Amaneturile pare ca dețin infracțiunile secolului zic si eu din experiența unui furt calificat realizat cu informați strict de la locul furtului.Zabrani!!!!!!
” A fost confiscată suma de aproximativ 4.000 de lei, a cărei prezență nu a putut fi justificată.” ? De unde ? de la biserică ? de la pădure ? Unde era prezentă suma de 4000 lei nejustificată ? pe calea ferată, în parc, pe centru ? D-ră Ioana Costaş, mai atentă cu ce scrieţi !
Cei care au mituit taranii din sectiunea taraneasca 05, au primit informatia si au venit noaptea urmatoare!