ARAD. “Direcția Generală Poliția Locală Arad a inițiat marți, 21 iunie, verificarea imobilelor din proximitatea străzii Tarafului, cu participarea mai multor echipaje ale serviciilor de ordine publică, circulație și evidența persoanelor. În cadrul acțiunii, desfășurată între orele 7.00 a.m. și 9.30 a.m., au fost legitimate 162 de persoane și au fost aplicate 14 sancțiuni persoanelor care locuiesc fără actualizarea domiciliului ori reședinței. Totodată a fost solicitat Serviciul de Ecarisaj al SC Gospodărirea Comunală SA Arad, care a ridicat din zonă 7 câini comunitari”, trasmite Poliția Locală într-un comunicat de presă.
Acțiuni în zona „gri”
DGPLA mai avertizează că astfel de controale se vor desfășura sistematic, urmărindu-se preluarea și soluționarea problemelor semnalate de cetățenii din areal, unde proprietatea privată este foarte puțin reprezentată. Agenții de poliție locală vor intensifica patrulările, atât pe timpul zilei, cât și noaptea, în scopul eliminării activităților contravenționale desfășurate în această zonă ”gri” a municipiului. Pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor ce solicită o abordare mai incisivă a problemelor recurente, intervențiile în zona locuințelor sociale din strada Tarafului vor avea loc zilnic.
“Angajații DGPL vor acționa pentru identificarea copiilor lipsiți de supravegherea și ocrotirea părinților sau a reprezentanților legali; identificarea persoanelor care practică prostituția, precum și a locatarilor care ocupă spațiul fără actualizarea domiciliului ori reședinței; verificarea respectãrii normelor legale privind conviețuirea socială; descurajarea contravențiilor privind protecția mediului; depistarea unor situații de violențã în familie, consumul unor substanțe interzise de lege și alte fapte ce vor fi aduse la cunoștința instituțiilor în competența cărora intră soluționarea lor. Aducem la cunoștința cetățenilor faptul că activitățile de natură contravențională, a căror sancționare este în competența polițiștilor locali, surprinse în zona străzii Tarafului, pot fi semnalate de îndată la numărul de telefon al dispeceratului 0257-939 (apel gratuit)”, mai precizează Poliția Locală.
Trimite articolul
XCersetoria s-a legalizat? Ca nu pomeneste nimeni de ,,atac,, asupra retelelor de infractori ce distribuie milogii si miloagele cu carje sau cu puradei pe strazi.
Zone grii? Alea-s negre toata ziua !
Ce glume are politia locala în program! Amenzile alea nu vor fi plătite niciodată, munții de gunoaie sunt tot pe camp, țiganii tot în șosea cu pietre după mașini, puradeii idem, cerșetorii idem, prostituatele și drogurile la ele acasă, cocioaba ilegale pe terenul statului, etc etc. Cu adevărat nu se face decât ca se răscolește rahatul la suprafață! Praf în ochi, apa de ploaie pt fraieri!
Locatarii acelei zone sunt foarte inconștienți privitor la depozitarea resturilor menajere și reziduale! O infecție de nedescris.