De asemenea, au fost date amenzi șoferilor care au încălcat și alte prevederi legale privind circulația rutieră. Potrivit IPJ Arad, au fost aplicate 213 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice – dintre care 131 doar pentru depășirea vitezei legale, în valoare totală de aproximativ 72.455 de lei, fiind reținute șase permise de conducere (trei pentru viteză, unul pentru depășire neregulamentară și două pentru alte abateri), precum și un certificat de înmatriculare. Polițiștii au mai întocmit un dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea unei infracțiuni de conducere fără permis. Reprezentanții Poliției Arad spun că „aceste activități vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave”.
Acțiune rutieră pe raza județului Arad pentru combaterea vitezei
Acțiune rutieră pe raza județului Arad pentru combaterea vitezei
Polițiștii rutieri au acționat, miercuri, 10 iulie, pe raza județului Arad, cu aparatele radar din dotare (inclusiv pistolul TruCam), pentru monitorizarea vitezei legale de deplasare pe drumurile publice și sancționarea conducătorilor auto care nu o respectă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
Local
ARAD. Atenție, șoferi! Ca urmare a unei decizii a Comisiei de Sistematizare a Circulației, au fost schimbate regulile de circulație rutieră în intersecția străzilor Horia și George Coșbuc.
România
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei doi candidaţi care s-au calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a anunţat că social-democraţii nu vor face nicio contestaţie.
Evenimente
Undeva într-o vale din fiordurile Norvegiei, un tată își cheamă fiica adultă să-l urmeze într-o călătorie prin natura maiestuoasă care-i înconjoară, reamintindu-și de generațiile care i-au precedat. Sunetele pământului se armonizează pentru a crea muzică în această călătorie uluitoare.
Local
171.476 de voturi valabil exprimate au fost înregistrate în județul Arad la alegerile prezidențiale. Cele mai multe au mers către Călin Georgescu, George Simion și Marcel Ciolacu.
Local
ARAD. După ce duminică seara, imediat după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor, primarul Aradului, Călin Bibarț, a cerut public demisia conducerii PNL, luni a dezvoltat puțin subiectul.
9
UT Arad
Arădenii au câștigat derbyul campionatului, cu Rapid, iar acum au prima opțiune de a câștiga titlul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!