BUCUREȘTI. La activitățile coordonate de Direcția de Poliție Transporturi, în perioada 15 decembrie 2019 – 15 ianuarie 2020, au participat toate structurile teritoriale de poliție transporturi. Astfel, polițiștii au fost prezenți în 195 de gări, aerogări, obiective economice, rute feroviare și navale, pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea respectării legii și pentru a răspunde solicitărilor cetățenilor.
Pe lângă prezența activă în zonele cu aflux mare de călători, polițiștii au depistat 46 de persoane urmărite național și internațional, precum și 62 de minori lipsiți de supraveghere, care au fost redați familiilor sau internați în centre de plasament.
În urma activităților desfășurate, au fost întocmite 316 dosare penale în care se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și tragerea la răspundere a celor responsabili.
Polițiștii au identificat 267 de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, 81 dintre acestea fiind depistate în flagrant delict.
În această perioadă, au fost aplicate 3.303 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 858.000 de lei, celor care au încălcat normele în vigoare. De asemenea, au confiscat bunuri în valoare de aproape 1.512.000 de lei.
Exemple:
La data de 17 decembrie 2019, pentru combaterea contrabandei cu tutun pe teritoriul României, polițiștii din cadrul secțiilor regionale de poliție transporturi Timișoara și Galați, cu sprijinul inspectoratelor de poliție județene Timiș, Arad și Galați, au efectuat 46 de percheziții domiciliare, la persoane bănuite de contrabandă cu țigări.
În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate aproape 3.400.000 de țigarete fără timbru de acciză românesc, în valoare de aproximativ 2.500.000 de lei, alcool dublu rafinat, fără timbru de acciză românesc, în valoare de aproximativ 12.000 de lei.
De asemenea, au mai fost ridicați 280.000 de lei și 52.365 de euro, precum și 2 arme cu aer comprimat și muniția aferentă, deținute nelegal.
În urma activităților de administrare a probatoriului, 18 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentate instanțelor de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Ca măsuri preventive, au fost dispuse: arestarea preventivă pentru 30 de zile față de 2 persoane, arest la domiciliu pentru 30 de zile față de 3 persoane și control judiciar pentru 60 de zile pentru 7 persoane.
Marți, 14 ianuarie 2020, polițiștii Direcției de Poliție Transporturi au acționat în zonele de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență (infracțiunile contra persoanei, contra integrității corporale sau sănătății, contra libertății și integrității sexuale și la cele de tâlhărie).
La acţiune au participat peste 500 de poliţişti, de la transporturi și de la alte structuri ale poliției, beneficiind de sprijinul jandarmilor și al Poliției Locale.
Totodată s-a acționat în 291 de stații și triaje CF și 214 trenuri de călători și au fost legitimate 995 de persoane.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate și 193 de sancțiuni contravenţionale, dintre care: 122 la Legea 61/1991, 51 la H.G. 203/1994 și 20 la alte acte normative, în valoare de aproape 46.000 de lei.
Trimite articolul
XSfanta Spaga!!!
ce are siguranta transporturilor ( CFR RUTIER aeronaval) cu contrabanda de tigari?