În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.25, la același punct de frontieră, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un alt șofer turc, Y.M., în vârstă de 43 de ani, la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia, care, de asemenea, transporta grupaje metalice în Polonia. În urma efectuării controlului de frontieră, în cooperare cu colegii de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, au fost descoperite ascunse, în interiorul semiremorcii, printre obiectele transportate, 31 de persoane, dintre care 29 de adulţi – cu vârste 19 și 42 de ani – și doi minori în vârstă de 11, respectiv 16 ani. Persoanele sunt cetățeni din Siria şi Tucia.
Câteva minute mai târziu, tot la P.T.F. Nădlac II, s-a prezentat al treilea cetăţean turc, B.N., în vârstă de 49 de ani, șofer al unui automărfar, care transporta în Polonia role din aluminiu. Și în acest caz s-a efectuat un control amănunțit, în cooperare cu colegii de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, în urma căruia au fost descoperiți ascunși în interiorul semiremorcii, 18 cetăţeni din Turcia şi Siria, cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani.
Doar două minute mai târziu, la același punct de trecere, s-a prezentat pentru a ieși din țară, cetăţeanul român H.I., în vârstă de 21 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în România. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta plăci OSB, având ca destinaţie Slovacia. Şi în acest caz, în compartimentul mărfă au fost descoperiți ascunși 9 bărbați din India, cu vârste cuprinse între 23 şi 44 ani, posesori ai unor permise de ședere românești eliberate în scop de muncă.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la încălcarea regimului frontierei de stat față de cetăţenii străini depistaţi ascunşi in mijloacele de transport, respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferii, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Trimite articolul
XDAR PE UNDE TOT INTRA IN TARA?????
LA INTRARE NU SE FAC VERIFICARI????