Volumul de activitate a Tribunalului Arad a scăzut cu 52% în acest an, faţă de prima jumătate a anului trecut. Se observă o scădere a volumului de activitate la toate secţiile Tribunalului Arad, respectiv: la Secţia Civilă I+II – cu 22,73%, (în materie de litigii de muncă – cu 53,42%, în materie de insolvenţă – cu 45,55%), la Secţia Contencios administrativ şi fiscal – cu 107,24%, iar la Secţia Penală – cu 68,60%.
„Aceste cifre sunt justificate pentru că, aşa cum am subliniat în urmă cu doi ani, când a început să crească volumul de activitate, a fost vorba de nişte litigii guvernamentale generate de aplicarea unor condiţii din legi speciale care au obligat persoanele implicate în aceste proceduri să se adreseze şi instanţei de judecată (vezi salariile profesorilor, taxa de poluare-n.r.). În materie de insolvenţă, au început să-şi producă efectele modificările legislative preventive în această materie şi ceea ce s-a întâmplat în legea insolvenţei vizavi de plafonul de la care se poate cere deschiderea acestei proceduri. La Secţia penală era firesc să intervină această scădere de activitate pentru că au căzut de pe rol acele contestaţii care au fost înregistrate în urma modificărilor din Codul penal şi de procedură penală. În acest moment, am revenit la o activitate normală, activitate care ne permite să ne aplecăm şi mai mult asupra indicatorilor de calitate” – subliniază judecător Silvia Nădăban, preşedinte al Tribunalului Arad.
Judecătorie, scădere aparentă
În ceea ce priveşte activitatea Judecătoriei Arad din prima jumătate a acestui an, datele statistice indică – la nivel aparent, potrivit judecătorului Flavius Bradin, preşedintele Judecătoriei Arad – scăderea volumului de activitate cu aproximativ 20%.
„Această scădere ţine de normalitate şi explicaţia acestei scăderi este una foarte simplă. Rolul instanţelor este încărcat cu o serie de cereri care presupun un efort minim de judecată. E vorba de investirea cu formulă executorie a titlurilor executorii sau de încuviinţarea executării silite. Până anul trecut legiuitorul a optat pentru varianta de a încuviinţa executarea silită prin instanţa judecătorească, prin judecătorii. Întrucât s-a modificat această dispoziţie legală şi în prezent, pentru anumite titluri, e posibilă începerea executării fără a se mai face încuviinţarea de către instanţă, ci direct de către executor, practic s-a întâmplat o reducere a volumului de activitate: de la 4.700 de dosare, câte am avut în prima jumătate a anului trecut, având ca obiect încuviinţări de executare silită, în prima jumătate a acestui an am avut doar 1.600. Practic, 3.000 de dosare au dispărut ca urmare a acestei modificări legislative, prin faptul că au fost transferate competenţele în a începe executarea silită de la instanţă la executorul judecătoresc. Aşa că, dacă facem un calcul simplu, vedem că activitatea instanţei a scăzut per total cu 2.500 de dosare, iar 3.000 de dosare de anul trecut erau de încuviinţare. În realitate dosarele care au miză şi care presupun o procedură contencioasă au crescut cu 500 de dosare. Deci, am putea spune că e vorba de o creştere, în fapt, a volumului de activitate” – punctează preşedintele Judecătoriei Arad.
Eficienţă
Potrivit criteriilor de eficienţă stabilite de Consiliului Superior al Magistraturii, Tribunalul Arad se află pe locul VI într-un clasament naţional care cuprinde cele 49 de tribunale din ţară. Judecătoria Arad se situează pe podium, ocupă locul trei pe ţară la nivelul instanţelor reşedinţă de judeţ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!