Conform buletinului de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Arad luni, 25 mai, oamenii legii au avut de-a face cu infracțiuni de diferite feluri. În noaptea de 23 spre 24 mai, de exemplu, în jurul orei 3, un bărbat din Galșa și-a agresat fosta concubină în Arad, pe strada Cocorilor. „În cauză se efectuează cercetări pentru violență în familie”, spun polițiștii. A doua zi, polițiștii din Vinga au avut și ei parte de activitate. O femeie de 45 de ani din localitate ar fi sustras portmoneul unei alte persoane, portofel ce conținea acte și suma de 94 de lei. „Bunurile sustrase au fost recuperate și returnate persoanei vătămate, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru furt”, transmite IPJ Arad.
Un alt incident petrecut în aceeași zi a avut loc la Gurahonț. Acolo, un bărbat de 51 de ani a fost depistat conducând un autoturism aflându-se sub influența alcoolului. Testul cu aparatul alcooltest a arătat că acesta avea o alcoolemie de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au dispus recoltarea de probe biologice, însă bărbatul a refuzat, astfel că s-a ales cu dosar penal.
Nici ziua de 25 mai nu a fost liberă pentru oamenii legii. „Polițiștii Secției 2 Rurală Arad au depistat în trafic, la data de 25 mai a.c., o minoră de 14 ani, din Cermei, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 709/C, dinspre Iratoșu spre Arad. Autoturismul îi fusese încredințat spre a-l conduce de un bărbat de 35 de ani, din Arad, pasager în autoturism. În cauză au fost întocmite dosare penale pentru conducere fără permis și încredințarea spre conducere a unui vehicul către o persoană care nu deține permis de conducere”, raportează IPJ.
„Punctul culminant” al weekendului a avut loc, însă, în seara de 23 mai. Un mopedist de 38 de ani, aflat la ghidonul scuterului său, se deplasa pe digul râului Mureș. Pe fondul consumului de alcool – spun polițiștii – acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu o trotinetă electrică „condusă de un arădean de 27 de ani”. Ambii au fost răniți ușor, iar mopedistul s-a dovedit a fi și sub influența alcoolului – 0.34 mg/l alcool pur în aerul expirat – și fără permis de conducere.
Pe lângă aceste activități, oamenii legii din Arad au mai depistat și alți șoferi beți sau fără permis, la Chișineu-Criș, Sebiș și în Arad, pe Calea Bodrogului. Toți s-au ales cu dosar penal.
Trimite articolul
Xte miri de accidente, care a fost desteptul care a dezactivat semafoarele de la intersectia Vlaicu cu Dambovitei? sper ca stie ce face,, ca soferii inca nu si-au dat seama care e rostul dezactivarii…
-
Da’ fara semafoare nu mai stim sa circulam ??? Exista indicatoare, da’ cine le vede ! Daramite sa le mai si respecte !!
Mona bate corona, mopedistul si-a luat o masura de precautie in plus