Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu COVID-19, Casa de Pensii anunță că activitatea de revizuire medicală a pensionarilor de invaliditate se suspendă începând de luni, 16 martie 2020, urmând ca, în funcție de evoluția situației, să fie anunțate alte decizii.
Medicii din cadrul cabinetelor de expertiză medicală din judeţul Arad pot fi contactaţi la următoarele numere de telefon: 0257-253767 int.116 (Cabinetul nr.1), 0257-369081 (Cabinetul nr.2), 0257-280155 (Cabinetul nr.3).
„Asigurăm pe toți pensionarii de invaliditate că plata drepturilor de pensie va fi continuată în toată perioada în care revizuirea medicală este suspendată” – transmite Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Arad.
Fără tratament
CJP Arad mai transmite că „activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear este suspendată pe perioada stării de urgenţă. Data reluarii activităţii de acordare de bilete va fi comunicată ulterior. Cererile pentru acordarea biletelor de tratament balnear se pot depune prin poştă (Arad, strada Voluntarilor nr.2A) sau pe e-mail, la adresa: pensii.arad@cnpp.ro. Informatii la telefon 0257-280154”. JA-D.D.
Staţi acasă!
Directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Arad, Mihaela Vasil, vine cu rugămintea adresată persoanelor vulnerabile să evite deplasarea la sediul Casei de Pensii şi să depună orice solicitare prin poştă sau pe adresa de e-mail.
Citiți principiile noastre de moderare aici!