De la Henri-Cartier Bresson la Juergen Teller, 120 de portrete ale actritei realizate de cei mai mari fotografi ai lumii vor fi expuse in perioada 28 mai – 27 iunie 2010, la sala Dalles. Marea actrita se va intalni si cu regizorul roman Cristian Mungiu cu care va sustine un Masterclass pentru studenti la UNATC Bucuresti si va asista la premiera filmului White Material din 2009, sambata 29 mai, ora 20, la Cinema Studio.
Castigatoare a unui Cesar si a doua premii la Cannes, Isabelle Huppert este o adevarata egerie europeana a rolurilor dificile, “roluri mai greu de inteles si de iubit”. Muza lui Claude Chabrol nu s-a dat in laturi de la a portretiza pe ecran femei “in dificultate de a trai si de a iubi”, incestuoase, criminale sau sadomasochiste. De fiecare data, Isabelle Huppert merge pana la capat cu executii de mare precizie. Nu este de mirare ca Haneke a ales-o si pentru ultimul sau film, misteriosul “The Unknown Michael Haneke project”, prevazut pentru 2012, alaturi de miticul Jean-Louis Trintignant.
Colectia unica de fotografie va putea fi admirata la Bucuresti pana pe 27 iunie, la Sala Dalles.
SURSA masini.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!