ARAD. Deputatul PSD Florin Tripa şi-a exprimat joi, 21 martie, într-o conferinţă de presă, indignarea faţă de atitudinea conducerii CJA, care „învăluie în mister alocările de cote defalcate către localităţile din judeţ”. Liderul social-democrat îşi manifestă îndoielile „faţă de corectitudinea repartiţiei, bazându-mă pe exemplul nefast al anului trecut, când o serie de localităţi importante din judeţ, precum Moneasa, au fost văduvite de fonduri, pe considerentul că au primar PSD”.
„Domnul Marinel Cionca şi cei care îl secondează afişează o tăcere suspectă, în condiţiile în care în mod voit, mâine (n.r. vineri) la ora 13.00, şedinţa în care se votează alocările va fi precedată de dezbateri de specialitate în comisii, programate cu doar 30 de minute înainte de plen. Este un joc politicianist, cred ei abil, prin care cu 24 de ore înainte de şedinţă consilierii judeţeni social-democraţi nu au la dispoziţie materialele specifice pentru a formula amendamente. Nu este nici etic, nici moral şi cu atât mai puţin legal ceea ce se întâmplă. Din păcate, vineri, probabil vor apărea din nou din senin acele discrepanţe uriaşe în alocările bugetare. Se ştie că Guvernul României când a iniţiat Programul Naţional de Dezvoltare Locală nu a ţinut cont de culoarea politică în finanţarea unor obiective cheie pe linie de infrastructură în judeţul Arad. PNL, PSD sau bunăoară UDMR, au fost bugetate şi finanţate, fără discriminări, drumuri comunale, canalizări sau construcţia ori reabilitarea unor instituţii de învăţământ. În aceste condiţii, îl somez pe Marinel Cionca să lase deoparte jocurile murdare şi să îşi exercite prerogativele funcţiei în mod corect şi mai ales transparent”, a spus deputatul PSD, Florin Tripa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!