Manifestările organizate cu ocazia a 120 de ani de la primul meci oficial de fotbal desfășurat în orașul de pe Mureș a stârnit revolta deputatului PSD Arad, Adrian Todor. Acesta îi acuză, într-un comunicat de presă, pe „mai marii PNL Arad” că și-au făcut „campanie electorală pe bani publici”.
„Tupeul tipic defunctului PDL îi caracterizează în continuare pe acești politruci vopsiți în culorile liberale, care folosesc orice mijloace pentru a atrage votul arădenilor. Am văzut și săptămâna trecută modul în care au încercat să folosească în scopuri electorale un eveniment care ar fi trebuit să marcheze 120 de ani de fotbal în Arad, nu să scoată în evidență «calitățile» de fotbaliști neîmpliniți ale unor politicieni care ar trebui să stea cu capul plecat de rușine fiindcă au distrus sportul arădean. După ce au demolat stadionul construit chiar pe locul unde s-a disputat primul meci de fotbal, ca să fac loc unui hypermarket, după ce au demolat stadioanele Strungul, Telecom sau UTA, pedeliștii lui Falcă vin acum să ne spună câtă dragoste au ei față de fotbal. Tocmai ei, care conduc de aproape 16 ani orașul, o perioadă neagră pentru sportul arădean, perioadă în care s-au desființat una după alta echipe de tradiție ale Aradului, culminând cu falimentarea clubului fanion UTA, dar și cu dispariția handbalului sau baschetului masculin, ca să dăm doar două exemple grăitoare. În așa hal ne-au adus cei de la PDL în acești 16 ani, încât nu mai există niciun stadion în municipiu, și am ajuns să sărbătorim 120 de ani de fotbal pe Motorul, probabil în amintirea imaginilor de groază care au făcut înconjurul televiziunilor, cu jucătorii de la UTA scoțând apa de pe teren cu ușa de la vestiar. Iar ca tacâmul să fie complet, un eveniment dedicat celor 120 de ani de fotbal s-a organizat în Parcul Eminescu, pe care Falcă și ai lui nu demult doreau să-l distrugă, pentru a face loc unei parcări private“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!