O femeie din localitatea Sânmartin,
aparţinând de comuna Macea, îi
acuză pe poliţiştii din localitate
că au înjurat-o şi agresat-o fizic.
Totul a început de la o altercaţie
petrecută în barul din Sânmartin, care
îi aparţine femeii. Soţul acesteia, Ion
Vidrighin, a fost cel care ne-a relatat povestea,
deoarece femeia era întinsă pe un pat
în secţia de Urgenţe a Spitalului
Judeţean, băgată în perfuzii.
„Vineri seara, în jurul orei 19, patru
tineri au început să facă scandal
în bar. Barmanul a sunat-o pe soţia mea
să îi spună ce se
întâmplă. În secunda
următoare, eu l-am sunat pe Ovidiu Mercea,
poliţist şi, împreună cu
soţia, am plecat spre bar.
Ajunşi acolo, am încercat să îl
calmăm pe unul dintre tineri, care era cel mai
agitat. Acesta a spus că ne sparge tot barul
dacă vrea. Şi şi-a pus ideea în
aplicare. A adunat toate sticlele de pe mese, în
jur de 15, şi le-a spart în faţa
noastră. Apoi a luat o masă pe care a
aruncat-o în perete. Când am încercat
să îl imobilizăm şi să
îl scoatem afară, fratele lui a aruncat cu
un scaun după noi, dar acesta nu şi-a atins
ţinta. Cu toate acestea, scaunul s-a oprit direct
în geamul uşii de la intrare,
făcându-l ţăndări”, ne
povesteşte Ion Vidrighin. Între timp, la bar
a ajuns şi agentul de poliţie Tomoioagă.
Din declaraţiile lui Vidrighin, acesta era să
fie bătut de către cei patru, aşa
că l-a sunat pe şeful de post.
Reclamaţia, marţi
La un moment dat, spiritele s-au mai calmat. Şeful
de post i-a spus familiei Vidrighin să se prezinte
marţi la postul de poliţie cu reclamaţia
referitoare la incidentele tocmai petrecute. Şi
asta pentru că luni era chiar prima zi după
alegeri şi toată lumea care lucrează
în administraţie era obosită după
al doilea tur de scrutin. Cei din familia Vidrighin
s-au conformat, aşa că marţi
dimineaţa proprietara barului a mers la
secţie. Ajunsă aici, i-a rugat pe
poliţişti să se ocupe temeinic de acest
caz, deoarece tinerii violenţi fac regulat
probleme în barul ei. În momentul
următor, şeful de post a
„explodat”, după cum spune
proprietara.
„Poliţistul s-a ridicat de pe scaun şi
a început să o înjure pe soţia
mea. I-a luat reclamaţia care urma să fie
înregistrată şi i-a rupt-o în
faţă. A continuat înjurăturile
şi a îmbrâncit-o pe femeie spre
uşă. La un moment dat, a împins-o
într-un perete, după care a scos-o
afară din sediul poliţiei. Soţia mea a
intrat în stare de şoc şi a
leşinat. Am luat-o de urgenţă şi am
mers cu ea la medicul de familie de la Macea. Acesta
nici nu a stat pe gânduri şi ne-a trimis
direct la secţia de Urgenţe a Spitalului
Judeţean”, ne-a mai spus Vidrighin.
Dosar penal pentru femeie
Varianta oficială a IPJ sună total diferit
faţă de cea a familiei Vidrighin.
„Femeia a intrat în post şi a
început să ţipe şi să
îl înjure pe poliţist. Acesta i-a
deschis uşa şi a poftit-o afară să
se calmeze, după care urma să stea de
vorbă despre incidentele de vineri seara. Oricum,
pe numele femeii a fost întocmit un dosar penal
pentru ultraj, deoarece l-a înjurat pe
poliţist”, a declarat Camelia Tuduce,
purtătorul de cuvânt al Poliţiei
Judeţene. Proprietara barului a depus o
reclamaţie la IPJ pentru abuz în serviciu
împotriva şefului de post de la Macea.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!