Deputatul USR, Sergiu Vlad, a susţinut marţi dimineaţa o declaraţie politică privind starea de nesiguranţă din pădurile României, pereptuată de actuala majoritate din jurul PSD. De la tribuna Parlamentului, Sergiu Cosmin Vlad a subliniat că, în ciuda tuturor semnalelor de alarmă ridicate în ultimele luni, PSD a reuşit să-şi impună viziunea asupra legislaţiei pădurilor, o viziune cu amenzi reduse pentru cei care atentează la integritatea pădurilor şi care practică braconajul.
„Dacă teama de justiţie a domnului Dragnea şi a colegilor dumnealui nu ar fi dus la o moţiune de cenzură, cu siguranţă că gestionarea defectuoasă a fondului forestier de către coaliţia majoritară ar fi fost un motiv suficient pentru iniţierea acestei proceduri. Prin reducerea pedepselor pentru cei care pun în pericol mediul şi fondul cinegetic, actuala putere arată celor care au suferit, inclusiv în judeţul Arad, pentru a proteja avuţia României, că vieţile şi bunăstarea lor nu contează, prioritari fiind hoţii pădurilor care acum pot plăti amenzile din cel mult valoarea unui camion de lemne furate!”, spune Sergiu Vlad.
„Nesiguranţa în care activează pădurarii persistă din cauza celor din PSD, se precizează în declaraţia parlamentarului USR, Sergiu Cosmin Vlad. Acesta consideră că tăierile ilegale de lemn şi mai ales tentativele de omor asupra celor care protejează această resursă naţională nu pot să treacă ca simple agresiuni, iar atacatorii să fie acasă, în timp ce victimele să facă drumuri între spital şi tribunal. Mai mult, la nivel naţional, USR a anunţat că susţine proiectul „Justiţia Verde”, asumat de Procurorul General al României, prin care se va acorda suport logistic procurorilor specializaţi în investigarea infracţiunilor din domeniul silvic” iar deputatul arădean a susţinut încă din campania electorală o astfel de idee şi declară că o va face în continuare.
Sergiu Vlad a concluzionat: „Dacă parlamentarii PSD nu pricep că situaţia din păduri nu poate continua în felul dezastruos în care se găseşte astăzi, măcar celelalte instituţii să o facă, iar noi să susţinem aceste demersuri. Pentru USR domeniul silvic este unul de importanţă maximă. Voi lupta, alături de colegii mei, pentru a apăra pădurile României de hoţi! Voi reprezenta în continuare interesele societăţii şi dreptul generaţiilor viitoare de a se bucura de bogăţiile naturale ale ţării noastre.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!