Judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Chișineu-Criș a constatat legalitatea sesizării instanței și a dispus începerea judecății în ceea ce îl privește pe M. Adrian, un tânăr de 22 de ani acuzat de „presupusa săvârşire a infracţiunii de violul săvârşit asupra unui minor în formă continuată”.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în perioada cuprinsă între începutul anului 2023 şi până în cursul lunii februarie 2024, mai întâi pe teritoriul Irlandei, iar din luna decembrie 2023 pe teritoriul României, fiind într-o relaţie, M. Adrian și N., el în vârstă de 22 de ani la începutul relaţiei, iar ea în vârstă de 11 ani, în mod repetat au întreţinut raporturi sexuale.
„În rechizitoriu se reţine că din concluziile exprimate de către psihologul clinician specialist în cadrul Raportului de expertiză psihologică nr. 61/25.03.2024 rezultă că nu se poate susţine faptul că un copil de 11 – 12 ani poate să îşi exprime voinţa în legătură cu raporturile sexuale întreţinute cu inculpatul, deoarece consimţământul nu e unul valabil având în vedere vârsta biologică, imaturitatea afectivă, dezvoltarea cognitivă. Evaluarea stadiului de dezvoltare psihică a minorei prin raportare la capacitatea acesteia de a discerne reprezintă capacitatea psihică a unei persoane de a-şi da seama de caracterul şi urmările faptei pe care o săvârşeşte şi de a-şi manifesta conştient voinţa în raport cu fapta respectivă, în speţă minora nu avea această capacitate de a discerne”, se arată în încheierea de cameră preliminară.
În calitate de persoană vătămată, fata le-a declarat anchetatorilor că l-a cunoscut pe băiat pe teritoriul Irlandei, unde se afla împreună cu mama sa. De fapt, acesta era prieten cu mama sa, munceau în acelaşi loc. „A început o relaţie de iubire cu Adrian la scurt timp după ce l-a cunoscut, imediat şi-au început şi viaţa sexuală. Mama sa ştia că are o relaţie de iubire cu acesta şi că întreţin raporturi sexuale, primul raport sexual cu acesta l-a întreţinut la vârsta de 11 ani. În cursul lunii decembrie 2023 a venit în România. În ianuarie 2024 a revenit în ţară şi M. Adrian. A întreţinut raporturi sexuale cu acesta şi în cursul anului 2024. (…) Tatăl său cunoştea faptul că are o relaţie cu băiatul şi că întreţine raporturi sexuale cu acesta. M.A. îi cunoştea vârsta, i-a spus-o după ce s-au cunoscut”, arată ancheta.
Fiind audiat în calitate de suspect, tânărul a declarat că a cunoscut-o pe fată în toamna anului 2022, în timp ce se afla în Irlanda. La scurt timp de când a cunoscut-o, a început o relaţia de iubire cu aceasta, ceea ce a presupus şi întreţinerea de raporturi sexuale. „Mama fetei cunoştea relaţia lor de iubire şi că întreţineau raporturi sexuale, i-a spus doar să nu îşi bată joc de fiica ei, că este micuţă. În luna decembrie 2023, înainte de Crăciun, fata a plecat din Irlanda şi s-a întors în România. În 6 ianuarie 2024, după Revelion, s-a întors şi el în România. Fiind în continuare iubiţi, se vizitau, dar nu au locuit împreună. De când s-a întors în ţară a întreţinut mai multe raporturi sexuale cu minora ultima dată când a întreţinut raport sexual cu aceasta a fost în urmă cu 3 sau 4 zile, la ea acasă în Vărşand. La început, tatăl fetei nu a fost de acord cu relaţia lor, dar după ce au vorbit cu el, acesta a fost de acord şi a acceptat relaţia lor. Cunoştea faptul că întrețin raporturi sexuale”, se arată în încheierea de cameră preliminară.
Când relația dintre cei doi a ajuns la urechile autorităților, polițiștii arădeni l-au reținut pentru 24 de ore pe tânăr, iar pe 23 februarie 2024 a fost arestat preventiv. Măsura arestului preventiv a fost prelungită de două ori de judecătorul de drepturi și libertăți, însă în 22 aprilie 2024 a fost pus sub control judiciar de Judecătoria Chișineu-Criș.
Pe 1 ianuarie 2024 au intrat în vigoare modificări ale codului penal în ceea ce privește actul sexual cu un mor. Conform noilor prevederi legislative, vârsta minimă la care un minor își poate exprima consimțământul pentru un act sexual cu un major a fost stabilită la 16 ani. Astfel, în baza noilor prevederi, orice act sexual cu o persoană sub 16 ani, inclusiv oral, este considerat viol, dacă diferența de vârstă între minor și major este mai mare de 5 ani. Pedepsele cu închisoarea prevăzute pentru săvârșirea faptei de viol asupra unui minor sunt între 7 si 12 ani.