Poliţiştii din Zimand Cuz s-au deplasat la locuinţa indicată de părinţii fetei (aceasta povestind că presupusul violator ar fi ademenit-o), unde l-au încătuşat pe bărbat pentru că acesta era cunoscut ca fiind violent şi a încercat să fugă de poliţişti, însă a fost prins, fiind transportat la audieri. În ceea ce o priveşte pe fetiţa de 12 ani, aceasta a fost examinată pentru a se constata dacă a fost violată, însă în urma examenului medico-legal s-a stabilit că nu există urme de deflorare sau de violenţe pe corpul copilei. În momentul de faţă continuă audierile în ceea ce-l priveşte pe bărbat.
UPDATE
“În data de 13 septembrie a.c., prin apelul unic de urgenţă 112, IPJ Arad a fost sesizat de către un bărbat din localitatea, Zimandul Noul, că fiica sa, în vârstă de 12 ani, ar fi fost violată de către un bărbat din aceeaşi localitate. Poliţiştii de la postul de Poliţie Zimandul Nou au identificat bărbatul indicat ca fiind suspect în acest caz, în persoana lui D. Ion de 40 de ani din localitate şi l-au condus la locul unde s-a reclamat că s-ar fi produs infracţiunea. Suspectul a fost încătuşat preventiv si a încercat să se sustragă cercetărilor, fiind prins de către poliţişti şi condus la sediul IPJ Arad, pentru continuarea cercetărilor”, au declarat reprezentanții IPJ Arad. Locuitorii din Zimand Cuz spun însă că suspectul a reușit să fugă după ce a fost încătușat, iar polițiștii l-au căutat într-un lan de porumb, presuspusul violator fiind prins pe una dintre străzile satului cu ajutorul unui localnic care le-a indicat polițiștilor locul se află.
IPJ Arad mai lrecizează faptul că “minora a fost transportată de urgenţă la Serviciul de Medicină Legală Arad. În urma efectuării controlului de specialitate, medicii au concluzionat că aceasta nu prezintă urme specifice unui raport sexual ori alte urme de violenţă pe corp.”
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii stări de fapt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!