Avocatul Adelin Vlai este la un pas de a ajunge, din nou, după gratii. Cu toate că era arestat la domiciliu, Vlai a încălcat termenii acestei măsuri preventive şi a părăsit adresa la care îşi ispăşea arestul. Potrivit informaţiilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, avocatul trimis în judecată pentru trafic de influenţă în formă continuată a fost oprit de poliţiştii rutieri în Sântana. Mai mult decât atât, ca o informaţie de culoare, acesta conducea sub influenţa băuturilor alcoolice. Dar să revenim la problema care, cel mai probabil, îl va afecta pe Adelin Vlai pe termen scurt. În vara acestui an, cei doi fii ai fostului procuror George Vlai, respectiv Adelin şi Florin Vlai, au căzut în plasa anchetatorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie. Adelin căuta „clienţi” printre şoferii care erau prinşi conducând beţi, iar Florin, care era angajat al Serviciului Judeţean de Medicină Legală, manipula rezultatele analizelor de alcoolemie, totul pentru ca şoferii băuţi să scape de dosare penale. Din luna iunie, de când a fost ridicat de DNA, şi până în luna august Adelin Vlai a fost în arest preventiv, iar din luna august şi până în prezent a fost arestat la domiciliu. Ultima prelungire a mandatului de arest la domiciliu a fost emisă chiar săptămâna trecută, în data de 5 octombrie, de către Curtea de Apel Timişoara.
A ieşit
Ulterior, în data de 9 octombrie judecătorii Curţii de Apel Timişoara s-au arătat îngăduitori faţă de o altă cerere a lui Vlai, respectiv cea de a părăsi domiciliu. „Admite cererea formulată de inculpatul Vlai Adelin George, plasat sub măsura arestului la domiciliu, şi, în consecinţă: încuviinţează părăsirea domiciliului de către inculpat în ziua de 12.10.2017 în intervalul orar 11-18, respectiv în data de 19.10.2017, între orele 11-18, pentru a se deplasa la cabinetul de stomatologie situat la următoarea adresă din Arad: Bulevardul Revoluţiei, nr.76”, au stabilit judecătorii cu doar câteva zile în urmă. Aşadar, zilele în care Vlai avea voie să iasă din casă, strict pentru a merge la dentist, erau cele de 12 octombrie şi 19 octombrie. Doar că, în data de 11 octombrie, acesta a fost depistat prin Sântana, conducânt maşina personală şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Cel mai probabil, în zilele care urmează, organele de anchetă se vor autosesiza şi vor solicita înlocuirea arestului la domiciliu cu arest preventiv în cazul avocatului Adelin Vlai.
Încă un dosar
Pe lângă problemele pe care le are în dosarul privind traficul de influenţă, Adelin Vlai se va alege cu un nou dosar penal. Poliţiştii rutieri au deschis un dosar de cercetare pe numele lui pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!