ARAD. Potrivit Legii 263/2010 (art.84 lit.b), copiii au dreptul la pensie de urmaş dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani.
„Conform prevederilor art. 114 alin.(2) din Legea 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia copilului, beneficiar al unei pensii de urmaş, în condiţiile prevăzute la art.84 lit.b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 octombrie 2021. Având în vedere prevederile legale sus-amintite, ca regulă generală, copiii urmași în vârstă de peste 16 ani, au obligația să prezinte adeverința din care să rezulte că în anul școlar în curs, respectiv 2021 – 2022 urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii. Data scadentă de depunere a adeverinței este 25 septembrie 2021. În cazul nedepunerii adeverinței menționate, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie a anului în curs se reține de la plată potrivit procedurii” – atenţionează Mihaela Vasil, director al CJP Arad.
Studenţii, o lună pe propria răspundere
Întrucât anul universitar începe cu 1 octombrie și, în consecință, studenții urmași, în vârstă de până la 26 ani, sunt în imposibilitatea prezentării până la data de 25 septembrie a dovezii privind continuarea studiilor, într-o primă fază, aceștia au obligația ca până la data de 25 septembrie 2021 să depună la sediul Casei de Pensii o declarație pe propria răspundere în acest sens. În cazul nedepunerii declarației pe propria răspundere în sensul continuării studiilor, până la data de 25 septembrie 2021, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie va fi reținută de la plată, potrivit procedurii.
„Studenții urmași care au depus declaraţia pe propria răspundere au obligația ca până la data de 25 octombrie 2021 să prezinte Casei de Pensii adeverința în original sau copie/electronic din care să rezulte că în anul universitar în curs, urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii” – completează Mihaela Vasil.
Email, mai întâi
Casa Judeţeană de Pensii recomandă ca aceste documente să fie transmise prin e-mail la adresa: plati.arad@cnpp.ro, prin fax la nr. 0257.214.061, ulterior adeverința trebuie depusă, în original.
Avertizare
În situația neprezentării adeverinței prin care se face dovada continuării studiilor, într-una din formele menţionate până la data de 25 octombrie 2021, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie va fi reținută de la plată, potrivit procedurii. În cazul prezentării adeverinţei prin care se face dovada continuării studiilor, în copie/electronic, dacă până la data de 25 decembrie 2021, nu se prezintă originalul adeverinţei pensia de urmaș se suspendă începând cu prima zi a lunii următoare, respectiv cu data de 1 ianuarie 2022.
Citiți principiile noastre de moderare aici!