ARAD. În vederea valorificării resurselor umane de mare valoare științifică în proiectul POSDRU/98/1.5/S/63258, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, invită specialiştii cu titlul de doctor în domeniile biologie, zootehnie, medicină veterinară şi umană, agronomie, economie, ecologie, chimie, să se înscrie la cursurile postdoctorale având următoarele teme de cercetare: • Biodiversitate vegetală şi animală; • Biotehnologii alimentare, zootehnice şi vegetale; • Genetică, Genomică şi Inginerie genetică; • Ecoeconomie; • Bioeconomie; • Biochimie ;• Ecosanogeneză.
Cercetătorii postdoctoranzi vor efectua stagiul de pregătire în regim de cursuri cu frecvenţă redusă, pe o perioadă de 14 luni. Cursurile vor fi susținute de specialiști de la Academia Română și universități din țară și străinătate. La sfârşitul perioadei de stagiu, cercetătorii postdoctoranzi vor susţine public „Lucrarea de cercetare postdoctorală” pe baza căreia vor obţine „Certificatul de absolvire a şcolii postdoctorale”, recunoscut pe plan național și internațional.
Cercetătorii postdoctoranzi trebuie să îndeplinească următoarea condiţie: să fi obţinut diploma de doctor după anul 2000 în unul din domeniile menţionate mai sus.
Candidații se pot înscrie la sediul Universității, biroul Școlii Postdoctorale, Campusul Universitar „Vasile Goldiș”, str. Liviu Rebreanu, nr. 86, Corp C, Arad, între orele 8 – 16.
Activităţile din cadrul şcolii postdoctorale se vor desfăşura în Arad – Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”( filiala nr. 2 a SPDBZBA).
Rezultatul selecţiei se publică pe internet la adresa www.postdoc.ro si www.postdoctorat.ro pe data de 26.02.2013.
Pentru înscriere
Documente de înscriere: • Expresie de interes; • CV Europass; • Copie diplomă de doctor; • Copie diplomă de licenţă; • Rezumat propunere proiect de cercetare (maxim 1 pagina A4, TNR 10, cu următorul conţinut: Titlu proiect; Obiective; Metodologie de cercetare; Echipamente necesare; Surse de documentare).
Citiți principiile noastre de moderare aici!