Un băiat în vârstă de 16 ani din comuna Șagu a ajuns la spital după ce ar fi fost bătut de trei polițiști din comuna vecină, Vinga. Familia adolescentului susține că totul s-a întâmplat miercuri noapte, la sediul postului de poliție, oamenii legii încercând în acest fel să-l facă pe băiat să recunoască un furt. Potrivit Mediafax, adolescentul este suspectat că ar fi intrat, în urmă cu câteva zile, alături de un tânăr major, într-o casă din localitatea Şagu, de unde ar fi furat 5.000 de euro, precum şi parfumuri şi alte bunuri în valoare de 1.000 de euro. Anul trecut, minorul de 16 ani ar fi fost cercetat pentru o faptă similară, când a intrat într-o altă casă din Şagu, de unde a furat mai multe bunuri, pe care mai apoi le-a vândut la un târg.
Sub supraveghere medicală
Nimic nu justifică, însă, presupusa bătaie aplicată de polițiști tânărului. Acesta a ajuns, joi seara, laUnitatea de Primire Urgențe a Spitalului ClinicJudeţean de Urgență Arad, cu mai multe traumatisme, fiind internat mai apoi pe Secţia de Chirurgie şi Ortopedie Infantilă. „Pacientul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut închis şi cu o contuzie a coloanei cervicale. Urmează să fie ţinut sub supraveghere medicală câteva zile” – a declarat pentru Mediafax Simina Roz, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Arad.
IPJ anchetează
Inspectoratul de Poliție Judeţean Arad a deschis o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.„La ora actuală se efectuează cercetări pentru clarificarea situaţiei, iar în cazul în care se confirmă cele sesizate în spaţiul public, se vor lua măsurile legale care se impun. Deocamdată, nu a fost depusă o plângere la IPJ Arad” – a declarat pentru Mediafax Claudia Iuga, purtător decuvânt al IPJ Arad.
Familia adolescentului intenţionează să depună o plângere împotriva celor trei poliţişti la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!