CURTICI. “Astăzi dimineață, în jurul orei 02:20, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, călătorind ca pasager în trenul IR 346 – 1, o femeie, cetățean român, în vârstă de 24 de ani. La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat semne vizibile de agitație, motiv pentru care s-a procedat la controlul amănunțit al bagajelor. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit un adolescent ascuns într-un geamantan care îi aparţinea femeii. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit că persoana în cauză este cetățean afgan, în vârstă de 15 ani. Femeia a declarat că este prietena fratelui minorului şi că intenţiona să-l ducă pe acesta la ruda sa, aflată în Germania. Minorul a fost preluat de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Arad. În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Trimite articolul
XȚigani…prosti
Batale D.Zeu si faita lor de Teroristi
Afganii trebuie sa plece si sa vina doar cu scrisoare semnata de Merkel Angela , in rest semnaturile nu sunt valide. Este de plans situatia in care ne-a adus o ddr-ista ajunsa in fruntea un stat puternic industrializat ! Nemtii nu mai au mult sa se trezeasca din somn. Desteapta-te germane!
-
Prea Tarziu Stefan
Bagat in valisa inapoi si trimis in Tara lui
Orice om ar fugii din tara în care e război și teroare!Nu trebuie sa judecam !Sunt atâtea tari și state,dacă s-ar uni toate ar putea învinge războiul sa aibă și oamenii fără nici o vina liniște sa trăiască în sărăcia lor,dar măcar liniștiți nu sa fuga din tara lor sa își salveze copii lăsând în urma pe cei bătrâni și fără puteri!În primul rand ar trebui sa fim oameni, mult mai buni si empatici fata de oameni indiferent din tara care vin