ARAD. Patru persoane au fost reţinute după ce au fost prinse furând din geanta unei fete de 15 ani portomenul cu acte şi bani. Cei patru au profitat de neatenţia adolescentei, dar şi de aglomeraţia din tramvai, căci în mijlocul de transport în comun a avut loc infracţiunea, şi au lăsat-o pe fată fără bani (500 de lei) şi acte. Hoţii au fost prinşi imediat deoarece poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale desfăşurau, chiar în acele momente, „o acţiune pentru combaterea şi prevenirea furturilor din buzunare şi poşete, de pe mijloacele de transport în comun”. Potrivit IPJ Arad, „Maria R. de 31 de ani, Samuel M. de 29 ani, Cornelia M. de 38 de ani, toţi din Vinga, şi Frusina F., de 50 de ani, din judeţul Timiş, au fost prinşi de către poliţişti, imediat după ce au sustras un portofel cu acte şi bani, din geanta unei tinere în vârstă de 15 ani. Adolescenta se afla în tramvai, când cele patru persoane, profitând de aglomeraţie şi de neatenţia victimei, i-au sustras bunurile din geantă”.
Prejudiciul creat minorei se ridică la 500 de lei, iar acesta a fost recuperat imediat. Cei patru suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!