Ajunşi la locului, echipajul de jandarmi a identificat două persoane. Este vorba despre Camelia A, în vârstă de 19 ani, din judeţul Arad şi Loredana Maria T., în vârstă de 16 ani, din judeţul Caraş Severin. Adolescentele au fost observate în două magazine din complexul comercial, în timp ce ascundeau, în poşete, articole de îmbrăcăminte ce poartă nume de firme cunoscute. Potrivit reprezentanţilor IJJ Arad, cele două au vrut să treacă de casele de marcat fără să plătească însă au fost oprite la ieşire a agenţii de pază.
‘’Cele două persoane au acţionat împreună, deşi în locuri diferite, şi au reuşit să ascundă în poşete, în total 24 de articole, în valoare de 1.185 de lei. Prejudiciul a fost recuperat integral, iar marfa a fost restituită angajaţilor magazinelor. Împotriva celor două persoane au fost depuse plângeri iar jandarmii le-au întocmit actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de furt calificat’’, a declarat căpitanul Emilia Fînaţă purtătorul de cuvânt al IJJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!