ARAD. Adrian Buleu a fost arestat preventiv în urmă cu câteva minute. Hotărârea a venit de la Tribunalul Arad la propunerea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Instanţa arădeană a dispus arestarea preventivă a soţului asociatei lui Abel Apostol pentru o perioadă de 29 de zile pentru infracţiunea de omor. Adrian Buleu a declarat recurs la hotărârea instanţei.
Deşi procurorii şi poliţiştii care lucrează la acest caz merg pe scenariul potrivit căruia Abel Apostol ar fi fost omorât de Adrian Buleu (soţul asociatei lui Abel), nici până acum, la opt zile de la dispariţia omului de afaceri, oamenii legii nu au dat de urma lui Abel. Au descoperit în schimb, la baza sportivă Riviera, unde Abel Apostol este asociat cu Alina Buleu, pete de sânge care au ridicat foarte multe semne de întrebare. Probele au fost prelevate de criminalişti şi trimise pentru analize. De asemenea, câinii de urmă au luat urma lui Abel Apostol de la restaurant până la malul Mureşului. Totodată, miercuri seara, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost aduşi mai mulţi martori, doi dintre aceştia declarând presei că au fost puşi de către Adrian Buleu să spele podeaua restaurantului Riviera, pe suprafaţa căruia ei ar fi observat urme de sânge amestecat cu apă. Oamenii au spus că au tăcut din gură de teamă.
În ceea ce priveşte maşina care a fost incendiată în pădure la Vladimirescu, există voci care susţin că autoturismul ar fi fost transportat la un centru de colectare a fierului vechi din Timişoara, unde ar fi fost dezmembrată, însă anchetatorii au dat de urma autoturismului iar în momentul de faţă bucăţi din vehicul se află în custodia IPJ Arad. Potrivit surselor din rândul anchetatorilor, fiecare parte a maşinii a fost atent cercetată, stabilindu-se că, în momentul incendierii, în autoturism nu se afla vreun cadavru.
Din informaţiile pe care le deţinem, mâine dimineaţa, scafandrii de la Timişoara vor sosi la Arad unde vor începe căutările în Mureş, începând din zona pădurii Vladimirescu.
CITESTE SI:
Adrian Buleu, retinut. Politia il cauta pe Abel la Vladimirescu …
Adrian Buleu, suspectat de omor
Citiți principiile noastre de moderare aici!