Istoric, jurnalist, eseist și om politic, ministru al Afacerilor Externe în perioada 5 aprilie 2007 – 15 aprilie 2008, profesor universitar la Facultatea de Istorie de la Universitatea București și autor al mai multor cărți de istorie a României – și în special de istorie a României comuniste, Adrian Cioroianu va fi „ajutat”, la Arad, de către Lia Faur și Simona Stieger. Lansarea volumului, apărut anul acesta la Editura Polirom, va fi urmată de o sesiune de autografe.
„Încerc, în acest volum, să pun în discuție atât perioada de dinainte de 1918 (pentru a înțelege cum s-a ajuns la Marea Unire), cât și pe cea de după, către noi. Volumul a plecat dintr-o simplă constatare: am avut revelația, pe care probabil și alți români au avut-o înaintea mea, că la noi nu strategii lipsesc, ci responsabilii cu logistica. Românii, de cel puțin o sută de ani, au un apetit real de a vorbi despre viitor, dar planurile au fost cel mai adesea programe politice de partid. Drept urmare, am avut partide care au arătat constant un viitor mai bun decât prezentul, iar dictaturile mai lungi sau mai scurte prin care am trecut ne-au semnalat că viitorul este la un sacrificiu sau două distanță și că este incomparabil mai bun decât trecutul și prezentul la un loc. Deși nu epuizează lista domeniilor care s-ar preta unei analize centenare, acest tom acoperă o sferă amplă – de la armată la școală, de la arhive istorice la planificare strategică, de la benzi desenate la practica guvernării”, spune Adrian Cioroianu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!