„Domnul Falcă, sunt convins că ar avea mare succes dacă și-ar deschide o firmă de insolvență, după câte societăți subordonate CLM a reușit să ducă la faliment. Situația societăților subordonate Consiliului Local Municipal Arad spune totul despre cât de bun administrator este Gheorghe Falcă. Regia de Drumuri Municipale a fost pusă pe butuci, falimentată și vândută pe bucăți, în epoca Falcă. Același lucru s-a întâmplat cu societatea Salubritate SA, pe care administrația Falcă a falimentat-o ca să facă loc firmelor de casă. Recons-ul trage și el să moară, la fel și Gospodărirea Comunală, din care n-a mai rămas aproape nimic.
După un jaf de 14 ani, CET a ajuns la datorii de peste 100 de milioane de lei, așa că primarul și conducerea societății s-au gândit s-o bage-n insolvență, urmând probabil falimentul. În timp ce la Oradea, de exemplu, s-a ridicat o centrală cu fonduri europene, iar societatea respectivă nu are datorii și funcționează extrem de bine. În urma primarului Falcă, după 14 ani de mandat, rămân doar societăți falimentate, stadioane distruse, împrumuturi de zeci de milioane pe care le vor plăti și cei care azi nu sunt născuți“, a declarat deputatul Todor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!