„Ministerul Dezvoltării a alocat, prin PNDL, suma de 644 de milioane de lei județului Arad, cea mai mare sumă primită de județul nostru de la Revoluție și până în prezent, pe programe guvernamentale. Din acești bani, o mare parte va merge către învățământ, zeci de școli și grădinițe din județul Arad urmând să beneficieze de finanțare guvernamentală. La nivelul municipiului Arad vor fi reabilitate cu bani de la guvern Colegiul Economic (17.534.232 lei), Colegiul Elena Ghiba Birta (14.301.134 lei), Grădinița PP8 (625.955 lei), Şcoala Gimnazială Aron Cotruș (1.215.758 lei), Școala Gimnazială Ilarion Felea (1.446.906 lei) și Şcoala Gimnazială Iosif Moldovan (592.043 lei).
Iată că parlamentarii PSD și-au făcut încă o dată datoria pentru Arad, iar Guvernul PSD arată că este alături de arădeni, că sprijină învățământul arădean, prin alocarea acestor sume imense pentru reabilitarea a zeci de școli și grădinițe din municipiu și județ.
Așa cum era de așteptat, cei de la PDL Arad, care au închis nenumărate școli în perioada 2008-2012, uită să transmită arădenilor că toate aceste investiții se derulează cu sprijinul Guvernului României, condus de premierul PSD, instalat cu votul parlamentarilor PSD. Domnii Falcă și Cionca nu au nici acum bunul simț de a recunoaște în fața arădenilor că sunt sprininiți de un guvern PSD, care nu face discriminări, așa cum fac cei de la PNL, atunci când împart banii de la Consiliul județean. Ba mai mult, cu un tupeu tipic vechiului PDL, Falcă și Cionca se bat cu pumnul în piept că au întocmit proiecte bune, acesta fiind motivul pentru care au primit acești bani. Dacă lucrurile stau așa, de ce în timpul Guvernului Cioloș, Aradul a primit ZERO lei pentru reabilitarea școlilor ? Dacă domnul Falcă e așa de bun la proiecte, cum de a pierdut finanțarea europeană pentru reabilitarea Teatrului de Stat ? Modul în care acționează Falcă și ai lui în aceste zile ne arată cât sunt de mici acești oameni, ce fel de caracter au și cât de preocupați sunt de imaginea lor, de imaginea partidului lor, uitând de interesul cetățeanului, în fuga lor disperată după voturi. Sunt convins că Falcă și compania sunt nemulțumiți de sumele mari primite de județul și municipiul Arad, de faptul că parlamentarii PSD au adus 644 de milioane de lei la Arad, că nu mai pot continua cu minciunile lansate în ultimii ani, când eram acuzați că nu sprijinim dezvoltarea județului. Toate aceste minciuni au fost demontate în aceste prime șase luni de guvernare, Aradul beneficiind de sute de milioane de lei de la Ministerul Finanțelor, Ministerul Dezvoltării, pe programe naționale sau europene gestionate de Guvernul PSD“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor, membru în Comisia de învățământ din Camera Deputaților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!