„În ciuda propagandei din jurul lui Gheorghe Falcă, care ne dezinformează că avem o administrație performantă la Arad, rapoartele Băncii Mondiale ne arată că lucrurile nu stau deloc așa. Primarul Aradului e repetent la accesarea fondurilor europene, astfel că în perioada 2007-2015 a reușit să atragă doar 40,8 milioane de euro, conform Băncii Mondiale. Ca să vă faceți o imagine despre cât de „performant“ este Falcă, trebuie să spunem că în aceeași perioadă Oradea a atras 139 de milioane de euro, Cluj Napoca – 103 milioane de euro, Timișoara – 104 milioane de euro, Bacău – 79 de milioane de euro, Târgoviște – 57 de milioane de euro, Brăila – 66 de milioane de euro.
În schimb, Aradul este campion la împrumuturi. Iar în continuare, Gheorghe Falcă merge pe aceeași linie, propunând un nou împrumut de 20 de milioane de euro, cu care consilierii PSD nu pot fi de acord, atâta timp cât există la dispoziție fonduri europene pentru regenerarea urbană. În loc să ia bani nerambursabili de la Uniunea Europeană, Gheorghe Falcă apelează la aceste împrumuturi, din simplul motiv că prin accesarea creditelor BERD se ocolește sistemul național de licitații publice, SEAP, putând fi desemnată mult mai ușor o firmă de casă care să se ocupe de această lucrare, la prețuri astronomice, fiindcă pe cei de la BERD nu-i interesează costurile investiției, din moment ce noi returnăm acei bani, cu dobânzile aferente. În plus, aceste 20 de milioane de euro puteau fi luate din excedentul bugetar al municipiului Arad, fără să se plătească dobânzi, numai că și în acest caz licitația ar fi trebuit desfășurată prin SEAP, ceea ce încurcă planurile diabolice ale primarului Falcă.
Așadar, pentru a-și putea rezolva interesele personale, Gheorghe Falcă îndatorează arădenii cu zeci de milioane de euro, deși acești bani puteau veni dinspre Uniunea Europeană, iar arădenii nu ar fi trebuit să returneze niciun leu, sau îi puteam cheltui din bugetul propriu, în care există fondurile necesare. Consilierii PSD Arad nu pot fi de acord cu aceste afaceri necurate ale primarului Falcă, motiv pentru care au votat împotriva noului împrumut, în ședința CLM“, declară Adrian Todor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!