„Deputații PNL Arad mimează că sunt interesați de problemele arădenilor. În realitate, Pistru și Varga sunt într-o permanentă goană după voturi, încercând să păcălească arădenii că lucrează în interesul cetățenilor. Cei doi au adus amendamente la bugetul de stat doar pentru a fi auziți de arădeni că muncesc în folosul județului. Deputatul Pistru vrea să ne păcălească, susținând că e preocupat de problema centurii orașului Chișineu Criș. Vreau să îi reamintesc domnului Pistru că în perioada în care era secretar de stat la Ministerul Transporturilor nu a mișcat un deget pentru acest obiectiv. Ba mai mult, domnul primar Burdan a depus un proiect în acea perioadă la Ministerul Transporturilor, iar acel proiect a fost respins de conducerea ministerului, din care făcea parte și Eusebiu Pistru. Îi mai reamintesc domnului Pistru că guvernul de tristă amintire din care a făcut parte a desființat spitalul din Chișineu Criș, iar Consiliul județean condus de colegii săi pedeliști, mai nou peneliști, au alocat ZERO lei în ultimii 12 ani la Chișineu Criș. Lăsați ipocrizia deoparte, domnule Pistru, și faceți ceva concret pentru județul Arad.
Celălalt deputat PNL de Arad, Glad Varga, a solicitat bani pentru Catedrala Ortodoxă, fără a indica și sursa de finanțare, așa cum ar fi trebuit dacă aveam de a face cu un demers serios și nu cu un exercițiu de imagine. Dacă ar fi dorit să sprijine Catedrala Ortodoxă, Glad Varga ar fi propus alocarea de fonduri în perioada în care era consilier municipal. Prin bugetul local se alocă, an de an, milioane de lei pentru culte, astfel că o sumă de 200.000, cât a solicitat Glad Varga, n-ar fi fost un efort prea mare. Dar n-a făcut atunci demersuri, pentru că domnul Varga nu e preocupat cu adevărat de această problemă, ci e într-o permanentă goană după voturi“, declară deputatul PSD Arad, Adrian Todor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!