Aşa cum Jurnal arădean/ Aradon vă informa încă de ieri, potrivit Regulamentului Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea preia în mod automat prerogativele preşedintelui atunci când acesta lipseşte din instituţie. S-a întâmplat şi vineri, la şedinţa CJ (la care Nicolae Ioţcu nu a mai ajuns din motive de DNA), s-a întâmplat şi luni şi se va întâmpla în continuare, până când Prefectura Arad va intra pe fir.
„Eu asigur conducerea curentă pe baza dispoziţiei emise de preşedintele CJ în 31 martie 2015. Dispoziţia prevede clar că, în lipsa lui din instituţie, eu exercit atribuţiile. În momentul în care Prefectura va emite ordinul de constatare a suspendării, ca urmare a arestării, atunci intrăm pe un nou text de lege potrivit căruia trebuie să organizăm o nouă şedinţă extraordinară de Consiliu Judeţean în care unul dintre cei doi vicepreşedinţi va fi ales ca preşedinte interimar. Dacă arestarea va înceta, atunci încetează şi suspendarea şi încetează şi interimatul. Se revine, practic, la situaţia iniţială” – a explicat Adrian Ţolea, pentru Jurnal arădean/ Aradon.
Alte articole pe aceeaşi temă:
Nicolae Ioțcu, arestat pentru 30 de zile
Nicolae Ioțcu este tot în fruntea CJA. Prefectura așteaptă anunțul oficial
Citiți principiile noastre de moderare aici!