Aleşii municipali sunt chemaţi joi la amiază să voteze, printre altele, şi constatarea încetării mandatului de consilier local al lui Dacian Axente Ţolea.
Consilierul PD-L a notificat deja Primăriei renunţarea sa la calitatea de ales local, prin demisie, adresa de notificare a demisiei fiind înregistrată la Primărie pe 12 februarie. CLM va trebui, joi, doar să constate încetarea calităţii de consilier local a lui Ţolea şi să declare vacant locul său. Dacă consilierii vor vota ca atare, calitatea de consilier a lui Dacian Ţolea va înceta pe 15 februarie, tot atunci locul său fiind declarat vacant. Adriana Chirilov este cea care va lua locul lui Adrian Ţolea în consiliul local municipal, numirea sa fiind supusă şi ea votului aleşilor, joi. De remarcat ar fi faptul că pe lista de supleanţi PD-L, stabilită cu ocazia alegerilor din vară anului 2008, nu se mai regăsesc prea mulţi membri. Doi, maxim trei, după care lista se închide.
Conform informaţiilor pe care le deţinem, Dacian Ţolea e decis să demisioneze din CLM Arad pentru a se ocupa de activităţile pe care le desfăşoară în Capitală. De curând, a fost numit director de public relation la Poşta Română. În plus, este de aproape doi ani consilier la Ministerul Telecomunicaţiilor. Din păcate, Dacian Ţolea a fost imposibil de contactat pentru a-şi explica gestul.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!